25 Mai – Ziua Africii

0
274

Ziua Africii simbolizează crearea, la 25 mai 1963, a Organizaţiei Unităţii Africane, devenită, din 2002, Uniunea Africană.

Prin potenţialul imens de resurse naturale şi umane dar şi din punct de vedere strategic, Africa prezintă un mare interes nu numai pentru Uniunea Europeană, partenerul său primar în termeni de relaţii economice şi comerciale şi asistenţă pentru dezvoltare, ci şi, de asemenea, pentru întreaga comunitate internaţională.

Conştientă de potenţialul său economic, cu economiile individuale în expansiune constantă, cu o poziţionare strategică la răscrucea unor rute economice majore, prin creşterea substanţială a reprezentării sale în cadrul organizaţiilor internaţionale, Africa se defineşte ea însăşi drept noua frontieră economică a lumii şi partenerul emergent natural al Uniunii Europene.

Majoritatea ţărilor africane se află într-un amplu proces de dezvoltare economică, economiile sunt în curs de reformare în vederea trecerii spre o economie de piaţă, fiind iniţiate ample programe guvernamentale ce cuprind numeroase proiecte majore, în special în domeniile infrastructură (căi ferate, drumuri, magistrale pentru transportul hidrocarburilor, porturi, energie regenerabilă, construcţii auto, IT, comunicaţii, construcţii civile şi industriale (locuinţe, spitale, şcoli), agricultură, educaţie şi formare profesională.

Statele din Africa au un important potenţial economic şi energetic. Africa deţine imense zăcăminte naturale, în particular hidrocarburi: Libia, al şaptelea exportator mondial de petrol, Algeria, Angola, Nigeria şi celelalte ţări din Golful Guineea, Egipt, dar şi alte importante zăcăminte. Numai Guineea deţine cca. 50 % din rezervele mondiale de bauxită pentru industria de aluminiu. Din R.D. Congo se obţine 80 % din producţia mondială de coltan, material esenţial în industria de telefonie mobilă. Ţările africane figurează, de asemenea, printre cei mai mari producători şi exportatori din lume de alte materii prime : aur (Africa de Sud, Ghana, Mali), diamante (Africa de Sud, Ghana, Camerun, Guineea, Zimbabwe, Namibia, R.D. Congo), cupru (R.D. Congo, Zambia, Zimbabwe, Tanzania), cărbune cocsificabil (Africa de Sud), fosfaţi (Maroc, Tunisia, Togo, Senegal), uraniu (Niger, R.D. Congo, Namibia), plumb, zinc, mangan, nichel, titan şi alte neferoase (majoritatea ţărilor).

Africa se află pe locul 2, după Asia, la potenţialul hidroelectric, cu 19 %. Numai R.D. Congo are un potenţial de 418 mii MW. Proiectul hidrocentralei de la Inga, pe fluviul Congo, ar urma să aibă o putere instalată de 40 mii MW şi va fi finanţat cu parteneri externi, în special din Africa australă.

Potenţialul de energie solară şi eoliană din Africa şi Orientul Mijlociu a determinat un grup de 12 concerne occidentale, în principal germane, să iniţieze proiectul Desertec, cu localizare în Sahara şi Orientul Mijlociu, care ar urma să asigure, până în 2050, 15 % din necesarul de consum al Europei.

Implicarea României pe continentul african

Relaţiile României cu statele africane se bazează pe o îndelungată tradiţie şi pe schimburi multiple în diverse domenii. Dezvoltarea relaţiilor bilaterale cu statele africane a fost şi rămâne o componentă importantă a politicii externe a României.

Experienţa pozitivă a colaborării din anii trecuţi. bine apreciată de aceste ţări, este amplificată de legăturile interumane stabilite de-a lungul timpului prin existenţa în aceste ţări a unui număr mare de absolvenţi de studii superioare în ţara noastră (cca. 50.000, mulţi în poziţii importante în ţările lor), precum şi prin prezenţa de-a lungul anilor a câtorva mii de profesori români care au contribuit la şcolarizarea tinerilor în ţări precum Maroc, Algeria, Libia, R.D. Congo, Guineea, Africa Centrală. În unele ţări africane, primele instituţii de învăţământ au fost înfiinţate şi conduse de profesori şi specialişti români.

Totodată, specialiştii români au contribuit la realizarea a numeroase obiective industriale din Africa: construcţii civile în Nigeria, Ghana, Libia, Maroc, Algeria, exploatări miniere şi petroliere în Nigeria, Senegal, Burundi, Zambia, Kenya, culturi agricole în Mozambic, Libia, Africa Centrală, R. Congo, R.D. Congo, foraje de apă în Zambia, Maroc, Libia, Tunisia, construcţii aeroportuare în Senegal, Mozambic, Maroc, construcţii de drumuri în Ghana, Libia, Maroc, Nigeria.

După 1990, relaţiile cu statele Africii, cu precădere cu cele sub-sahariene, structurate solid înainte de anul 1989, au cunoscut, din motive obiective, o diminuare considerabilă, în contextul noilor priorităţi de politică externă ale României: integrarea euro-atlantică şi europeană. Relaţiile economice şi comerciale au suferit unele modificări impuse de orientarea operatorilor economici cu precădere spre partenerii occidentali sau apropriaţi geografic. Din motive de proximitate, relaţiile României cu ţările din nordul Africii au continuat să se menţină şi în această perioadă la un nivel apreciabil.

Astăzi, ca stat membru al Uniunii Europene, România priveşte relaţiile complexe ale Europei cu ţările africane ca parte a unui proces în continuă evoluţie ce permite trecerea într-o nouă fază în care accentul s-a mutat de la asistenţă pentru dezvoltare la un parteneriat economic activ.

În ultima perioadă se manifestă un interes vizibil al operatorilor economici români de a reveni pe pieţele africane. În acelaşi timp, numeroşi experţi români sunt angajaţi în ţări africane, prin intermediul unor companii multinaţionale occidentale.

Reorientarea operatorilor economici spre această regiune s-a reflectat în anul 2011, în ciuda crizei economice şi financiare mondiale, într-o creştere a volumului schimburilor comerciale ale României cu ţările africane cu peste 30% faţă de anul 2010. Astfel, în anul 2011 volumul schimburilor comerciale cu ţările din Africa a ajuns la 2,2 miliarde de dolari, din care 1,77 miliarde de dolari exporturi româneşti. Desigur că potenţialul acestor zone excede valoarea menţionată, dar reprezintă totuşi un semnal pozitiv şi încurajator pentru mediul de afaceri. Mult blamata criză economică mondială poate oferi şi stimulente încurajatoare. Criza poate fi surmontată de companiile româneşti dacă vor încerca mai hotărât – iar MAE le acordă sprijinul necesar prin intermediul misiunilor diplomatice – să reintre pe pieţele tradiţionale sau să cucerească noi pieţe în regiune.

România este dispusă şi pregătită pentru reluarea tradiţiei sale de cooperare cu ţările africane în noul context european, prin încurajarea şi sprijinirea companiilor private româneşti interesate în extinderea operaţiunilor lor în Africa, prin reluarea programelor educaţionale şi de formare profesională pentru tinerii africani, inclusiv recurgând eficient la fonduri, programe şi mecanisme de finanţare create de Uniunea Europeană special în acest scop. România priveşte cu încredere la următoarele decenii de dezvoltare economică ?i socială africană şi este dispusă să îşi aducă propria contribuţie la realizările viitoare de pe continentul african.

Relaţiile UE – Africa

Ca trăsătură distinctivă şi prin comparaţie cu dialogul pe care UE îl are cu alte spaţii (SUA, Asia, America Latină), care se axează, cu precădere, pe problematica politică şi cea comercială, relaţia cu Africa s-a articulat preponderent în jurul asistenţei pentru dezvoltare acordată de UE şi unele state membre (SM) ţărilor africane.

În decembrie 2007, în cadrul celui de-al doilea Summit UE-Africa, desfăşurat la Lisabona, a fost adoptată Strategia comună UE-Africa.

Strategia se doreşte a oferi un cadru de convergenţă, pe termen lung, a diverselor procese de cooperare între UE şi Africa, atât la nivel UE, cât şi al SM. Se urmăreşte astfel concentrarea şi eficientizarea resurselor implicate, precum şi aplicarea unui tratament unitar în relaţia Uniuni şi a statelor membre cu ţările africane. Strategia identifică patru priorităţi politice majore: pace şi securitate; buna guvernare şi drepturile omului; comerţul şi integrarea regională; accelerarea atingerii Obiectivelor de Devoltare ale Mileniului, ca element esenţial al dezvoltării.

Cadrul cuprinzător oferit de Strategia comună UE-Africa oferă o bună oportunitate pentru revigorarea implicării româneşti pe continentul vecin.

Notă: România s-a angajat, cu ocazia Summit-ului de la Lisabona, să acorde mai multe burse studenţilor africani, aderând, ulterior la Parteneriatul privind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, unul din cele opt paliere de acţiune ale Strategiei.

Ultimul Summit UE-Africa a avut loc în Libia, în perioada 29-30 noiembrie 2010, s-a finalizat cu adoptarea Declaraţiei de la Tripoli şi a Planului de Acţiune 2011 – 2013, ca documente care reprezintă cadrul dialogului dintre cele două continente.

Deşi aşteptările părţii africane au vizat menţinerea nealterată a asistenţei pentru dezvoltare, în paralel cu stimularea altor procese (facilitarea sistemului de vize, ştergerea datoriilor, abordarea flexibilă privind integrarea regională), s-a remarcat orientarea UE către responsabilizarea Africii ca partener egal care are, alături de drepturi, şi o serie de obligaţii: sporirea eforturilor pentru depăşirea conflictelor interne, democratizarea ţărilor prin susţinerea prerogativelor statului de drept şi promovarea drepturilor omului, sprijinirea consolidării capitalului privat, combaterea corupţiei, a traficului de droguri, arme şi fiinţe umane, emigraţia ilegală etc.

Alături de implementarea Planului de Acţiune 2011-2013, aceste aspecte sensibile vor fi aprofundate în perioada următoare, o evaluare asupra stadiului şi a perspectivelor dialogului UE-Africa urmând a avea loc la următorul Summit, prevăzut pentru 2013, la Bruxelles.

Sursa articolului: TimisoaraExpress

 

Lasă un răspuns