Recenzie + Galerie FOTO – Balul Bobocilor C.N. Gh. Asachi @ Club Central

1
3410

Ne apropiem cu pași repezi de încheierea sezonului de anul acesta dedicat balurilor! Cu numai câteva săptămâni înainte de-a putea trage linia anului 2013, încă ne bucurăm de cele câteva evenimente ale toamnei, împreună cu liceele/colegiile din orașul Piatra-Neamț.

Totuși, rămâne stabilit, de-această dată, să ne rezumăm la prietenii noștri de la Colegiul Național „Gheorghe Asachi”, care au organizat un bal pe cinste: decent, spectaculos și responsabil. Echipa CityNeamț și-a petrecut toată seara într-o atmosferă cât se poate de reușită, concentrată în muzica bună, în popularitatea evenimentului și, nu în ultimul rând – dar poate cel mai important – în concursul atât de emoționant pentru cei care au aspirat la titlul de Miss&Mister Boboc 2013.

Balul de vineri l-a avut ca DJ pe Mike, împreună cu MC-ul său – o apariție eficientă și originală pentru a menține publicul „pe baricade”. Interdicția de băuturi alcoolice nu a reprezentat un inconveniet major printre cei prezenți la bal, căci spre surprinderea noastră, acesta a fost unul dintre cele mai „populate” longeviv dintre toate; acest lucru îl afirmăm în condițiile în care am părăsit sala la 02:30, în timp ce cel puțin 200-300 de persoane încă se distrau pe muzică de club.

Sonny Flame – artistul invitat al serii, a constituit, în opinia noastră, o atracție deosebită pentru fete. 😀 (mai multe veți vedea în poze), dar și pentru restul publicului. O prestație deosebită, cu stil și bun gust demonstrează încă o dată o bună organizare a balului, pe care o felicităm și o considerăm chiar și pe viitor, demnă de lăudat.

Desigur, să nu-i uităm pe boboci! 😀 Proba de cultură generală a reprezentat pentru toți punctul forte al încercărilor care trebuiau depășite în cursa pentru obținerea marelui titlu, însă – așa cum considerăm cu toții – majoritatea nu au avut nicio problemă în acest sens. Felicităm toți bobocii participanți, indiferent de premiile obținute! 🙂

Mai multe despre momentele de la bal puteți afla, vizionând galeria FOTO de mai jos, pregătită cu foarte multă muncă și dedicație, de colegul nostru Codruț Ciucanu.

Articol: Ștefan-Severian Grăpinoiu

 

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns