Ceahlăul – Steaua 0-1

0
815

Pe o vreme care te duce mai mult cu gândul la Moș Crăciun decât la apropierea Sfintelor Paști, FCSB a izbutit a doua victorie din retur, pe terenul unei echipe care a ajuns la a 16-a partidă consecutivă fără victorie, Ceahlăul Piatra Neamț.

Sub Pietrica se pare că toată lumea s-a resemnat cu gândul că echipa va retrograda. Altfel nu se poate explica apatia organizatorilor în fața ultimei lovituri pe care a dat-o ”Baba Iarna” înainte de plecare. La Piatra Neamț a început să ningă ca-n povești cu câteva ore înainte de startul partidei, dar cei de la club au preferat să îndepărteze zăpada cu metode specifice anilor ’80-’90 în loc să funcționeze instalația de încălzire de sub gazon. De aceea, meciul a început cu o întârziere de 15 minute.

Nici măcar o minge portocalie nu s-a găsit la Piatra Neamț, așa că ambele echipe s-au mulțumit cu una galbenă. Dincolo de toate aceste aspecte, Ceahlăul a mai dat și peste o echipă a Stelei mult schimbată în bine față de precedentele evoluții din 2015. Extrem de determinați și motivați, chiar dacă au fost nevoiți să joace pe un gazon plin de zăpadă, steliștii au luat cu asalt încă din start poarta lui Calancea.  După ceRusescu și Tănase ar fi putut marca, dacă evitau ofsaidul, Chipciu a fost cel care a trimis balonul în plasă (7), dar reușita a fost anulată, pe motiv de fault la portar.

Nemțenii s-au trezit repede din pumni și au atacat poarta lui Arlauskis, numai că lituanianul a demonstrat încă o dată de ce locul lui Cojocaru este pe banca de rezerve.

Până la urmă, Steaua a deschis scorul și golul a fost validat. Rusescu a șutat de la marginea careului de 16 metri într-o fază în care mingea a trecut printre picioarele lui Calancea. Din acel moment, Steaua a gestionat foarte bine partida și a intrat la pauză în avantaj. Repriza a doua a fost la fel cam ca prima, singura diferență fiind aceea că nu s-a marcat. În afara unei oportunități de a egala a brazilianului Wellyson, curmată de o intervenție la sacrificiu a lui Varela, tot bucureștenii au avut marile ocazii.

Chipciu putea majora diferența în doar două minute, dar Calancea (54) și precipitarea sa la finalizare, susținută și de gazonul prost l-au făcut să calce pe minge și să cadă de unul singur în careu în minutul 56. Tot Chipciu a mai avut o șansă (76), dar lovitura sa de cap s-a dus peste transversală. Nemțenii ar fi vrut un penalty la duelul dintre Tamaș și Ștefănescu (84), după care a fost rândul lui Iancu să fie aproape de gol (89), dar mingea trimisă de el s-a odihnit pe plasa de deasupra porții.

Finalul partidei de la Piatra Neamț l-a avut în prim plan pe arbitrul de la centru Marcel Bîrsan. ”Fluierașul” din București a acordat un cartonaș roșu, în secundele de prelungiri, dar a creat mai mult haos.

O fază banală, petrecută în minutul 90+1, a încins spiritele sub Pietricica, chiar dacă peisajul care a găzduit partida a fost unul hibernal. Undeva la mijlocul terenului, jucătorul cu numărul 9 de la nemțeni, Valentin Balint, a încercat să facă un stop pe piept, numai că a atins mingea cu mâna.

Bîrsan a fluierat și a acordat lovitură liberă pentru Steaua, fără a-l sancționa în vreun fel pe Balint. Momentul însă l-a iritat pe Markovic, care a protestat. ”Centralul” n-a digerat reacția fundașului dreapta și i-a arătat acestuia cartonașul galben. Cum mai avea unul din prima repriză, automat Markovic a fost eliminat.

În acel moment, toți cei din tabăra nemțenilor, în frunte cu finanțatorul Angelo Massone, care a stat pe bancă, au ”explodat” și au intrat pe teren pentru a cere socoteală.

Bîrsan s-a consultat cu asistentul de pe acea parte Sebastian Gheorghe și a decis să rămână consecvent deciziei sale.

Markovic a plecat apoi furios spre vestiare, dar înainte de a ajunge acolo a lovit cu picioarele panourile publicitare.
FCSB s-a impus, așadar, sub Pietrica și a înghețat iar clasamentul în fața ocupantei locului doi, ASA Târgu Mureș.

Sursa: DIGISPORT

 

 

 

Lasă un răspuns