Brașov – Ceahlăul 0-2. Nemţenii au obţinut prima victorie din istorie pe terenul „stegarilor”

0
580

Ceahlăul Piatra Neamţ a obţinut prima victorie din istorie pe terenul luiFC Braşov, după ce pierduse 8 din precedentele 13 întâlniri directe. De asemenea, pentru echipa lui Ze Maria a fost al patrulea succes în deplarare din această stagiune, după cele cu 1-0 cu Steaua, Chiajna şi Pandurii.

Meciul a început cum nu se putea mai bine pentru oaspeţi: după o primă ocazie a lui Popadiuc, Chitoşcă este pus la pământ de Matei în careul gazdelor şi Colţescu nu stă pe gânduri: acordă penalty şi îl elimină pe fundaşul gazdelor. Căpitanul Achim l-a executat fără emoţii pe Iacob.

Cârjan a fost la un pas de 2-0, dar a fost blocat de Iacob, în timp ce Constantinescu a trecut pe lângă egalare, pe contraatac. Braşovenii au cerut penalty la o intervenţie a lui Wellyson din minutul 58, însă Colţescu a lăsat jocul să continue.

Popadiuc a lovit bara în minutul 68, însă şi-a luat revanşa două minute mai târziu. A punctat pentru 2-0. Ganea a fost la un pas de un eurogol în finalul meciului, dar voleul său de la 25 de metri a trecut puţin pe lângă poarta oaspeţilor, iar Ceahlăul a reuşit prima victorie cu FC Braşov după trei ani.

sursa: Digisport

 

Lasă un răspuns