„Capcana” – Premiera

0
586

Rar merg la filme ale căror detalii nu le posed, ori nimeni nu le posedă, însă de la „Capcana” – nu ştiu dacă numele a fost de vină – nu m-am putut sustrage. Cert este că am luat parte cu entuziasm la acest film pur nemţean (atât Asociaţia „Future”, cât şi Asociaţia „Tinerii de azi,  generaţia de mâine”, împreună cu regizorul filmului, Cătălin Brahonschi, fiind pietreni de-ai noştri), sau cum îi place însuşi regizorului să-l numească, „film marca Piatra Neamţ”, care, sinceră să fiu, mi-a dat de gândit în privinţa anumitor aspecte controversate pe care viaţa le presupune.

Fără să destăinui prea multe, în film a fost vorba despre nenumăratele confruntări ale adolescentului vulnerabil. Adolescent vulnerabil în sensul că mama este nevoită să lucreze în străinătate tocmai pentru că tatăl îşi pierde locul de muncă şi îmbrăţişează patima alcoolui, drept urmare nu poate avea grijă de fata lor, adolescentă acum, banii ducându-se ştiţi-voi-unde, pe alcool. Ori fata, în doar o săptămână (aşa mi-a lăsat mie impresia timpul durativ), nu doar că e abordată de un tip dubios, de vreo 30 de ani, despre care cu toţii ne-am dat seama din primele 5 secunde în care o urmăreşte pe fata în cauză pentru a-i da o pereche fancy de pantofi că e pimp-ul care i-a pregătit o întreagă „excursie”, dar insul ăsta o mai şi convinge să fumeze, să bea  şi să se drogheze cu cei mai populari tineri, noul anturaj, căci în 2016 altfel nu te poţi distra. De aici începe procesul de dezumanizare al personajului principal, al lui „Alice în Ţara Nenorocirilor”, cum se prezintă a fi adolescenta.

Mi-a plăcut ideea de la care a pornit filmul şi scopul pe care sunt sigură că l-a atins, mi-a plăcut strădania actorilor şi sufletul pe care l-au pus în fiecare minut de muncă, mi-a plăcut efortul şi rezultatul acestuia. Mi-a plăcut emoţia cu care am intrat în cinematograf doar văzându-i pe protagoniştii „Capcanei” (căci n-aveai cum să nu îţi dai seama că cei mai fericiţi, cei mai frumoşi oameni din sală, cu cele mai sincere zâmbete pe chip, zâmbete care le trădează entuziasmul şi emoţia din suflet, nu sunt însăşi protagoniştii şi gazdele evenimentului). Odată ce-am păşit pe covorul roşu întins de-a lungul holului principal al cinematografului ce ne aştepta pe noi toţi, susţinătorii, am simţit cum atmosfera plăcută, încărcată de speranţe, nerăbdare, încredere şi schimburi de zâmbete a încercat să pună stăpânire pe mine, aşa că am lăsat-o. Evenimentul, în ansamblul său, a fost spumos şi pe deplin savuros, atât la început, cât şi spre final, toată lumea simţind că această experienţă trebuie cu siguranţă să-şi facă loc printre amintiri şi să şi rămână acolo, astfel că fotografii prezenţi la eveniment au făcut o treabă minunată cu ale lor maşinării care capturează şi păstrează momente.

Acum nu ştiu dacă majoritatea părinţilor din sală au dat crezare întocmai năvalei întâmplărilor, dar adolescentă fiind, înconjurată de adolescenţi, subiectivă sau nu, ştiu că lucrurile au un substrat mult mai nuanţat decât lasă filmul să se vadă, căci Cenuşăreasa a dispărut de mult, iar noi, adolescenţii o ştim prea bine. Am auzit nişte părinţi în spate care-şi dădeau cu părerea că adolescenţii din ziua de azi nu mai ştiu ce e biblioteca şi nu o mai frecventează, dar ştiu ei oare că noi ne învoim de la ore ca să prindem locuri, să nu rămânem pe dinafară împreună cu toţi cei 20 de elevi care scapă de la ore la 14:00 şi care rămân decepţionaţi pentru că setea lor avidă de cunoaştere trebuie satisfăcută într-un loc mai puţin propice învăţării?

„Fraţilor, dacă facem cultură, viaţa e altceva în Piatra Neamţ!”– încă o dată, domnul Victor Purice a pus punctul pe i la conferinţa de presă ce a urmat evenimentului, la care a fost prezent, pe lângă Cătălin Brahonschi, regizorul filmului, Denisa Popescu, protagonista, şi domnul Chitic, primarul oraşului. Şi într-adevăr, fără cultură nu se poate, iar oamenii care au derulat proiectul au înţeles acest lucru. Era, pe bună dreptate, şi timpul ca accentul să se mute pe lucrurile care contează cu adevărat, ori, cred eu, Piatra Neamţ, după o lungă perioadă de rătăcire, îşi revine încet-încet.

Felictări, „Capcana”! Felicitări, Cinematograf Dacia Panoramic! Felicitări pietrenilor! Trăinicia lucrurilor întemeiate de voi e incontestabilă!

 

Lasă un răspuns