ŞCOALA DE VARĂ 2016

0
259

Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ organizează în perioada 4 – 29 iulie cea de a VIII-a ediţie a ŞCOLII DE VARĂ. Proiectul, care are ca prim obiectiv scoaterea pe perioada vacanţei mari a copiilor, atât pe cei mici, cât şi pe cei mari, din faţa computerelor şi oferirea unei palete cât mai largi de activităţi recreative, va avea anul acesta un format nou.

Pe parcursul a patru săptămâni (4 – 29 iulie), patru serii de cursanţi ai Şcolii de vară vor urma un circuit de cinci activităţi practice, după următorul program: lunea – curs de pictură / desen / grafică, marţea – curs de olărit /modelaj lut, miercurea – hand made / recycle art / origami, joia – confecţionare măşti, vinerea – aeromodelism.

Cursurile avea loc în fiecare zi (luni – joi) între orele 10 şi 14, iar vinerea 10 – 12. Pentru ziua de vineri, organizatorii Şcolii de vară au în intenţie să organizeze, pentru seria care tocmai îşi încheie activitatea, o excursie surpriză.

Înscrierile, în limita locurilor disponibile, se fac, până la data de 1 iulie, la secretariatul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” aflat la sediul din strada Ştefan cel Mare, nr. 3 A, telefon 0233.21.40.26.

Costul unei serii de cursuri este de 150 de lei (pentru cinci zile), fiecare serie de curs urmând a avea maximum 15 participanţi.

Alte oferte ale Şcolii de vară organizată de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ se adresează iubitorilor de dans popular şi a celor de pictură în acuarelă.

Astfel, tot în perioada 4 – 29 iulie, la sala de dans a Şcolii Populare de Arte din Piatra-Neamţ, coordonatorii clasei de dans popular, Claudiu Luchian şi Ion Luchian, oferă lecţii gratuite de iniţiere în arta dansului popular.

Pentru cursanţii cu vârsta mai mare de 16 ani, la sediul Centrului, în zilele de 4, 5 şi 6 iulie, respectiv 11, 12, 13 iulie, pictorul Arcadie Răileanu va desfăşura două serii de iniţiere în pictura de acuarelă (între orele  14 – 17, în fiecare zi). Costul acestui curs (de pictură în acuarelă) este de 70 de lei per serie.

13391061_10209521004284928_300231951_n (1)

 

Lasă un răspuns