Festivalului Național de Muzică pentru Copii și Tineri

0
8

Asociația Culturală ”Viva Allegria” organizează în perioada 2-3 septembrie 2017 a treia ediție a Festivalului Național de Muzică pentru Copii și Tineri, concurs desfășurat cu sprijinul Consiliului Județean Neamț.
La această ediție vor participa circa 100 de copii cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani, din România și Republica Moldova, selectați în urma unei preselecții.
Juriul festivalul este compus din nume importante ale scenei românești de profil. Vor onora cu prezența artistul liric Ozana Barabancea, câștigătorul X-Factor Tudor Turcu precum și compozitorii Claudiu Bulete și Nicolae Caragia.
Timp de două zile, pe scena Teatrului Tineretului vor concura, pe grupe de vârstă, cele mai bune voci din muzica ușoară românească juvenilă. Premiile constau în diplome, medalii, trofee și sume de bani pentru trofee și premiile întâi.
De asemenea, toți concurenții vor participa, sâmbătă seara, la petrecerea Allegria.
”Mulțumim președintelui Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, și legislativului județului pentru sprijinul financiar consistent fără de care această ediție nu s-ar fi putut desfășura. De asemenea, alături de noi au venit sponsori importanți care însă au dorit să își păstreze anonimatul și cărora le transmitem mulțumiri și toate gândurile bune. Sperăm ca și această ediție să se ridice la înălțime iar impresiile celor care vor participa la festival să fie dintre cele mai frumoase, atât despre eveniment cât și despre județul Neamț”, au declarat organizatorii.
Sâmbătă, 2 septembrie, începând cu ora 10.00 va avea loc concursul urmând ca duminică, de la ora 11.00, să se desfășoare Gala Laureaților în cadrul căreia vor susține recitaluri Ozana Barabancea și Tudor Turcu.

 

Lasă un răspuns